Prima noastră ieșire din țară cu bebelușul a fost atunci când avea 6 luni.
A fost inițierea noastră în arta călătoriilor cu focus pe distracția și nevoile copilului.
La 6 luni și 1 săptămână, începusem ușor diversificarea și fetița noastră stătea sprijinită în șezut. Avea două somnuri pe zi, care se întâmplau fie plimbată în sistem de purtare, fie în pat (niciodată în cărucior).
Drumul către Alicante
Inițial luasem bilete de avion către Valencia pentru luna martie, ca să mergem într-un loc cald și însorit. Dar am aflat că ne sincronizăm șederea cu celebrele Fallas din Valencia (o sărbătoare cu multe statuete uriașe din carton, artificii și pocnitori).
Gândul că bebelușul se sperie de zgomote și are nevoie de liniște pentru somn ne-a schimbat planul. Am zburat în Valencia și de acolo am luat trenul spre Alicante, iar la întoarcere am renunțat la zborul VLC-OTP și am cumpărat zbor către casă direct din Alicante. Acum sunt multe zboruri accesibile și către Alicante și către Valencia.

Acesta a fost primul zbor cu bebelușul nostru. Ne-am pregătit mult înainte și am documentat totul în articolul special dedicat zborului cu bebelus mic. Am avut emoții, însă totul a mers bine: bebelușa a adormit alăptată în avion, s-a jucat, am folosit și masa de schimbat din toaletă. Ajunși în Valencia, am luat trenul spre gara centrală, după care am mers pe jos spre o gară învecinată de unde am luat tren spre Alicante, nu înainte de a admira câteva statuete Fallas din zonă.

Călătorie cu bebelușul în Alicante: cazarea
Ne-am rezervat un apartament super dragut și cu review-uri bune pe booking.com, unde ne-am simtit foarte bine: era spațios, cu mult loc de explorat pt bebelușă, era central dar nu foarte central, aproape de baruri, restaurante și cafenele, aproape de Mercado Central, dar și de plajă/mare. Și în plus, era și decorat foarte original.


În Alicante sunt multe opțiuni interesante de cazare, de la apartamente la hoteluri boutique doar pentru adulți. În medie, un hotel de 3 stele situat în centru Alicante costă 95-110€+ pe noapte. Zonele populare pentru a sta în Alicante sunt Alicante City Centre, Plaja San Juan și Albufereta.
Apartamentul în care am stat noi se numește Tomate Rooms. Este localizat chiar la marginea centrului istoric, cunoscut de localnici ca “El Barrio”. În fiecare dimineață coboram la restaurantul Lizarrán (Rambla) unde luam un mic dejun tradițional: o felie de pâine prăjită unsă cu ulei de măsline și roșii zdrobite, alături de un pahar de suc de portocale proaspăt stors și o cafea. Ne-a plăcut mult pentru că avea “gust de vacanță”.

Ce am făcut timp de 5 zile cu bebelușul în Alicante
În câteva cuvinte: am hoinărit pe străzi toată ziua.
După micul dejun, plecam la pas pe străzile înguste ale orașului, până la singura cafenea de specialitate din oraș care exista în 2017. Așteptam să se facă ora 10 ca să deschidă (oamenii cu copii mici sunt foarte matinali).


După cafea și o brioșă, împingeam căruțul până la Mercado Central, unde intram ca să facem cumpărături: fructe proaspete, legume, carne. Câte un fresh. Hai și niște jamon și puțină brânză. Și așa umpleam căruțul cu merinde.

Apoi ne îndreptam spre apartament (dacă aveam alimente perisabile), către port sau plajă.
Într-o zi am urcat la castelul Santa Barbara. A fost o plimbare placută, am urcat cu liftul și am explorat împrejurimile cu bebelușul în sistem de purtare, după care am coborât pe o potecă direct în cartierul Santa Cruz.
În altă zi am mers cu tramvaiul pana la El Campello și de acolo ne-am întors pe jos, în plimbare. Fetița dormea în timpul zilei în sistem de purtare, iar noi ne bucuram de plimbări.


Unde am mâncat cu bebelușul în Alicante
Am mâncat bine la restaurantele de tapas, dintre care Sento a fost preferatul nostru.
Bebelușa având doar 6 luni și fiind alăptată, nu avea program de mese. Îi pregăteam la apartament legume și cărniță la abur, fructe. La restaurant a primit să guste grisine nesărate și anghinare fiartă.
Într-o zi am făcut un drum special de-a lungul Costa Blanca, pentru a lua prânzul la restaurantul Casa Julio, unul dintre cele mai apreciate restaurante de paella din zonă. Mâncarea a fost delicioasă, însă timpul de așteptare a fost mare. După această experiență, ne-am limitat la barurile de tapas din oraș, unde servirea este foarte rapidă.
Multe dintre restaurante sunt închise în intervalul de “siestă”, de obicei între orele 16-20.
Specialități locale de încercat: paella valenciana (conține carne de pui sau iepure, fasole verde lată – bajoqueta, fasole albă mare – garrafó, șofran și rozmarin), fideuà (asemănătoare cu paella dar cu fidea subțire în loc de orez), tapas (esgarraet – salată rece cu cod sărat și ardei copt, clóchinas – midii, fructe de mare), deserturi locale (horchata și fartons, turrón).

Concluzii
Aceasta este prima călătorie în care nu am făcut listă cu obiective de vizitat, nu am avut zilele organizate dinainte și nici un fel de plan în general. Cumva multe din obiectivele turistice din Alicante pur și simplu ne-au ieșit în cale, având în vedere că orașul este mic, e și greu să ratezi ceva.
Cel mai mult ne-a plăcut cartierul Santa Cruz, dar și plimbarea la castelul Santa Barbara.
Noi ne-am simțit foarte bine în prima călătorie în afara țării cu bebelușul, am fost mulțumiti de alegerea făcută și de faptul că ne-a plăcut tuturor călătoria.
Am revenit în acest frumos oraș câțiva ani mai târziu cu fetița noastră de 8 ani și am vizitat toate obiectivele turistice din Alicante împreună cu ea, a fost o excursie minunată.

2 thoughts on “Călătorie cu bebelușul în Alicante”